Camilla Herrem, în negocieri cu Viborg. HCM susține că norvegianca este sub contract până în 2016 și nu are de gând să renunțe la serviciile ei

Redactor:
Marius Hutu
Camilla Herrem, în negocieri cu Viborg. HCM susține că norvegianca este sub contract până în 2016 și nu are de gând să renunțe la serviciile ei
  • Publicat:
  • Actualizat:

TV 2 Sport din Danemarca a anunțat miercuri că Viborg este în negocieri avansate cu Camilla Herrem, extrema stângă de la HCM Baia Mare. Formația daneză caută o înlocuitoare pentru Maria Fisker, jucătoare care va evolua din vară în România, la CSM București.

Directorul sportiv Nikolai Horup a declarat pentru postul danez că se află în discuții cu o extremă stânga care este legitimată în acest moment la o echipă din Estul Europei și care ar dori să se reîntoarcă mai aproape de casă, având în vedere că nu s-a acomodat la actuala ei formație. Oficialul lui Viborg nu a oferit niciun nume, dar jurnaliștii danezi au pus cap la cap informațiile și au ajuns la concluzia că este vorba despre Camilla Herrem. „Din mai multe surse, TV2 Sport a aflat că Viborg se află în negocieri avansate cu norvegianca Camilla Herrem, care a câștigat Campionatul European, Campionatul Mondial și Jocurile Olimpice cu naționala țării sale”, se specifică în sursa citată.

Danezii au adus ca argument și faptul că, în toamna trecută, Herrem a susținut într-un interviu pentru ziarul tabloid din Norvegia VG că nu s-a adaptat la stilul de viață din România, nu se simte foarte confortabil, iar la sfârșitul sezonul se gândește serios să se reîntoarcă mai aproape de casă. „E greu să spun ce voi face, dar în acest moment sunt decisă să plec. Nu e vorba de fetele de la echipă, mă înțeleg excelent cu ele. Sunt doar câteva lucruri care îmi lipsesc”, a spus la vremea respectivă Herrem. Acele declarații au venit însă și în contextul în care extrema stângă s-a plâns de antrenamentele conduse de fostul antrenor Costică Buceschi. Între timp, HCM Baia Mare a schimbat conducerea tehnică, echipa fiind antrenată acum de Tone Tiselj, și n-ar fi exclus ca anumite impresii să se mai fi schimbat.

TV 2 Sport mai susține că handbalista trebuie să accepte un contract mai mic la Viborg, în condițiile în care echipa se confruntă cu probleme financiare. În cel mai bun caz, campioana Danemarcei va încheia sezonul cu pierderi financiare de 2,5 milioane de coroane daneze (aproximativ 335.000 de euro), iar în cel mai rău caz cu 6 milioane de coaroane (aproximativ 800.000 de euro). Viborg va scăpa însă de câteva salarii importante, având în vedere că cinci din vedetele echipei au anunțat deja că vor pleca: Chana Masson, Isabelle Gulden, Sanja Damnjanovic, Maria Fisker și Mette Gravholt. Fisker a semnat deja cu CSM București, Gullden va ajunge și ea, foarte probabil, tot la formația din Capitală.

La venirea în Baia Mare, Camilla Herrem a semnat un contract pe două sezoane cu HCM, astfel că plecarea jucătoarei la Viborg nu este chiat atât de simplă. Oficialii băimăreni susțin, în acest moment, că nu sunt dispuși să se despartă de Herrem. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile pe măsură ce finalul sezonului se va apropia. În plus nu trebuie omis un alt aspect, faptul că partenerul de viață al handbalistei, Steffen Stegavik,  este la rândul lui sub contract pe două sezoane cu Minaur.

Interesant este faptul că HCM Baia Mare și Viborg se vor înfrunta la sfârșitul acestei săptămâni – duminică, ora 16:10 – în Grupa 2 a Ligii Campionilor, partidă programată în Danemarca.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×